
Santen este principala companie farmaceutică pe piaţa japoneză a produselor oftalmice pe bază de prescripţie medicală, cu o cotă internă de aproape 40 la sută şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 900 de milioane EUR. Santen este specializată în cercetare, dezvoltare, producţia şi comercializarea de produse farmaceutice oftalmice, având o istorie de peste 120 de ani. Santen este una dintre puţinele companii internaţionale care se concentrează pe îngrijirea oculară. Mai mult, Santen are viziunea strategică pe termen lung de a deveni una dintre primele trei companii farmaceutice pe piaţa mondială a produselor oftalmice pe bază de prescripţie medicală.
În paralel cu dezvoltarea produselor şi competenţelor interne, Santen Europe are de asemenea în vedere programe oftalmologice inovatoare externe. Situaţia financiară solidă a grupului oferă Santen Europe posibilitatea de a efectua investiţiile necesare pentru concretizarea viziunii sale ambiţioase strategice pe termen lung.
Demaraţi procesul de asociere. Santen ar fi încântată să discute o posibilă asociere cu dumneavoastră. Spuneţi-ne câteva lucruri despre compania, produsul sau oportunitatea dumneavoastră şi un reprezentant al Santen vă va contacta.
Aflaţi mai multe detalii despre posibile asocieri cu compania noastră pe www.santen.eu